Verdict amânat în cazul lui Dan Voiculescu. Instanța anunță decizia pe 18 iulie

Verdict amânat în cazul lui Dan Voiculescu. Instanța anunță decizia pe 18 iulie
Publicat: 11/07/2017, 13:17
Actualizat: 25/03/2019, 21:47

UPDATE:Magistrații Tribunalului București au amânat, marți, pronunțarea pe cererea de eliberare a omului de afaceri Dan Voiculescu pentru data de 18 iulie.

Procurorii au arătat în instanță că Dan Voiculescu nu îndeplinește condițiile eliberării condiționate având în vedere că a câștigat 330 de zile prin redactarea unor cărți și 57 de zile prin muncă, deci disproporția este foarte mare. Totodată, anchetatorii au reiterat faptul că penitenciarul a considerat că omul de afaceri nu îndeplinește condițiile eliberării condiționate, comisia penitenciarului stabilind că scopul pedepsei de 10 ani nu a fost atins.

Procurorii au mai precizat că nu există dovezi temeinice de îndreptare, că Dan Voiculescu nu a avut un comportament deosebit, merituos în penitenciar și au acuzat faptul că afaceristul nu a achitat nici prejudiciul în dosar și nici cheltuielile de judecată.

La rândul lui, avocatul lui Dan Voiculescu a susținut că acesta este îndreptățit la eliberare condiționată deoarece a avut un comportament „respectuos” față de personalul penitenciarului, a câștigat 1.882 de credite prin recompensare, a fost selecționat la punctul de curățenie interioară a penitenciarului și a participat la programul pentru liberare. În replică, judecătorul i-a recomandat apărătorului „să nu facă umplutură pentru jurnaliști, ci argumentație pentru judecător”.

În ceea ce privește neachitarea prejudiciului, avocatul omului de afaceri a precizat că Dan Voiculescu are toată averea pusă sub sechestru.

„Nu are un leu disponibil, cu exceptia pensiei. ANAF nu a vandut decât o casă”, a completat apărătorul.

Pe 8 iunie, magistrații Judecătoriei Sectorului 5 au luat decizia de a admite cererea de eliberare formulată de Dan Voiculescu, condamnat în 2013 la zece ani de închisoare pentru spălare de bani. Decizia nu a fost definitivă și a fost contestată la Tribunalul București. Dacă această instanța va decide că Voiculescu poate fi eliberat condiționat, atunci el va putea părăsi penitenciarul în care se află încarcerat din 2013.

Comisia de specialitate de la nivelul penitenciarului Rahova a dat aviz negativ solicitării lui Dan Voiculescu de eliberare condiționată, însă, chiar și în aceste condiții, fostul senator s-a adresat judecătorilor.

Judecătoria Sectorului 5 a explicat motivele care i-au condus pe judecători la decizia de a admite cererea de eliberare condiționată formulată de Dan Voiculescu, instanța precizând că a avut un comportament pozitiv, nefiind sancționat, ba chiar recompensat.

În ceea ce privește neacoperirea despăgubirilor, judecătorii susțin că acesta nu este un criteriu legal de evaluare a comportamentului din detenție.

„Condiția analizată presupune observarea conduitei persoanei private de libertate prin raportare la Regulamentul de ordine interioară al locului de detenție, prin evaluarea eforturilor depuse de această persoană în a participa la activități lucrative, educative, moral-religioase, culturale etc”, explică magistrații în motivare.

Judecătorii au constatat că, până la 24 mai, Voiculescu a stat în închisoare în total 1.408 zile din cele 3.653 la care a fost condamnat, 387 dintre acesta fiind considerate executate pe baza muncii prestate, situațe în care este îndeplinită condiția referitoare la executarea a cel puțin o treime din pedeapsă.

„În ceea ce privește modalitatea în care petentului i-au fost considerate drept executate cele 387 de zile (cu referire la susținerile procurorului privind lipsa calității științifice a lucrărilor publicate, lipsa dovezilor că ar fi fost redactate în detenție, privind împrejurarea că petentul ar fi „un profitor al unor carențe legislative” etc.), instanța reamintește că atributul contabilizării zilelor considerate ca executate pe baza muncii prestate de persoanele condamnate aparține exclusiv administrației penitenciarului”, se precizează în motivare.

Judecătorii menționează că Voiculescu nu a fost „sancționat disciplinar niciodată, fiind recompensat de 12 ori, ultimele două recompense fiind aplicate în ultima perioadă supusă analizei, după data respingerii primei cereri de liberare condiționată.” Mai mult, magistrații dau exemplu și activitățile lucrative și/sau de instruire școlară și formare profesională ale fostului senator, „în acest sens fiind evidențiate în procesul-verbal întocmit de comisie un număr de 57 de zile considerate ca executate pe baza muncii prestate la punctul de lucru curățenie (în perioada ianuarie 2016-mai 2017, dar și anterior, sporadic, în anul 2015), la care se adaugă și un număr de 330 zile considerate ca executate prin publicarea unor lucrări științifice”.

În ceea ce privește executarea pedepsei în regim de detenție închis, magistrații precizează că acest aspect nu are relevanță, mai ales în condițiile în care „apărătorul petentului a subliniat că petentul a solicitat menținerea acestui regim de executare, pentru siguranța sa în penitenciar”.

Dan Voiculescu a fost condamnat definitiv la 10 ani de închisoare, în dosarul privatizării Institutului de Cercetări Alimentare (ICA). Gheorghe Mencinicopschi și fostul director al ADS Corneliu Popa au fost condamnați la câte opt ani de închisoare, iar fostul ministru al Comunicațiilor Sorin Pantiș la șapte ani de închisoare.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
"Următoarele două luni sunt periculoase. Este un risc de război mondial". Avertismentul ministrului de Externe...
Fiii lui Silviu Prigoană nu pot face succesiunea. Care este motivul + acuzații grave din...
FOTO. Ce imagini! Apariția decoltată şi transparentă a celei mai frumoase jurnaliste sportive din lume
Cine ar putea intra în turul II după confruntarea dintre candidați ANALIZĂ
Imagini sfâșietoare de la mormântul Andreei Cuciuc. Ce a apărut în cimitir, la câteva ore...
O familie locuiește de peste 40 de ani într-o casă din mijlocul unui sens giratoriu...
Ce concesii ar fi dispus să facă Putin pentru un acord de pace cu Ucraina...
Adriana Bahmuțeanu pune tunurile pe văduva lui Prigoană! Ce acuzații grave îi aduce: ”Are trei...
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: cum...
Ninsori în aproape toată ţara începând de joi. La Bucureşti vom avea parte de zăpadă...
Igor Cuciuc își urlă neputința: Andreea, întoarce-te acasă! Durere sfâșietoare
Adriana Bahmuțeanu, parastas de pomenire pentru Silviu Prigoană. Unde și când va avea loc evenimentul...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Începe licitaţia pentru construcţia celui mai dificil lot al secţiunii montane a A8. Anunţul ministrului...
Structura IMENSĂ găsită pe fața ASCUNSĂ a Lunii
Permis auto confiscat! Decizie fără excepții pentru 30 zile. Șoferii se reclamă între ei
Loredana, costume speciale pt show-ul aniversar. Unde și-a făcut vedeta toate hainele pe care a...
Ce diagnostic a primit Florin Niță după accidentarea de la meciul România – Cipru. Portarul...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
VIDEO Daniela Iliescu este gravidă cu al doilea copil! Culiță Sterp și partenera lui au...
Scandal la înmormântarea lui Liam Payne. Familia artistului nu vrea ca managerul său să fie...
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
Test de cultură generală. De ce pare totul plat dacă Pământul e rotund?